Ce este moartea?
Intalnirea cu moartea
este inevitabila, dar modul in care ea se desfasoara depinde de fiecare
dintre noi. Daca pentru unii ea este disparitie in neant, pentru altii
ea, practic, nu exista, nefiind altceva decat un somn. Ce face
diferenta? Paradoxal, viata. Mai precis, felul in care trecem prin
ea.Cuvantul “moarte” are multiple intelesuri. Textul de fata se va
preocupa de viziunea Ortodoxiei asupra celui clasic, anume moartea
trupului, momentul numit de catre multi “plecarea dintre noi pe ultimul
drum”. Mai exista si sensul moral, anume moartea sufletului (in fapt, o
alterare functionala, caci el este nemuritor), ba chiar si un sens
figurat, moartea ideilor, a actiunilor. In toate cazurile, moartea
presupune un sfarsit a ceva anume.
Ce este moartea omului? Incetarea
activitatii biologice a trupului se numeste moarte. La prima vedere, ea
se traduce prin “incetarea vietii”, adica disparitia acelei forte
nevazute, care pune in miscare toata “masinaria trupului” si care tine
impreuna toate elementele ei constitutive. Fara aceasta forta a vietii,
trupul se risipeste in elementele chimice constitutive, se transforma in
“pamant”, inteles ca o materie prima din care provin toate substantele
constituente. Dar, paradoxal, mai ramane ceva, greu de descompus:
structura osoasa. Ea ramane ca o urma a faptului ca a existat un trup,
dar si ca o marturie speciala a faptului ca ceva ce nu poate disparea.
Noi insine! Adica...ceva moare si ceva nu moare? Exact. Moare numai
trupul, aceasta interfata dintre sufletul nostru si lumea materiala.
Teologia ortodoxa afirma clar ca
persoana umana este definita de catre binomul trup-suflet, inteles ca o
creatie deosebita a divinitatii, fata de simpla viata biologica,
intalnita si la animale. Sufletul este, in esenta, personificarea unei
sume de insusiri nemateriale (cele mai importante sunt ratiunea,
simtamintele, vointa, liberul arbitru, memoria), care se afla in stransa
legatura cu trupul, de care se foloseste pentru a interactiona cu lumea
materiala. Sufletul este cel care pune in miscare trupul, printr-o
tainica legatura. Ştiinta a reusit sa demonstreze ca toate informatiile
preluate de simturi se centralizeaza in creier dar, de acolo, nu stie
exact ce se intampla mai departe. Nu se stie unde se duc exact, nici
cum. Aceasta deoarece domeniul sufletesc nu poate fi supus observatiilor
stiintifice de tip empiric. Cel mult, aici, stiinta poate observa doar
efectele manifestarilor sufletului, prin trup. De aceea, se face si
eroarea de a crede ca totul se rezuma la creier. In schimb, noi insine
stim foarte bine ca avem aceste insusiri nemateriale, in mod axiologic,
adica fara a fi nevoie sa demonstram ca exista. Oricine are constiinta
existentei propriei ratiuni, a propriilor sentimente, a propriei vointe,
a propriului arbitru, adica o constiinta de sine. Dar originea acesteia
nu se afla in om, deoarece puterile sufletesti incep sa existe odata cu
el, nu mai inainte (omul nu este creat de ele, ci le poseda) si nici
dupa (ele nu sunt creatia omului, ci insusiri ale sale).
Drept urmare, singurul loc de unde isi
poate lua originea constiinta de sine este divinitatea creatoare Astfel,
teologia afirma ca persoana umana este creata “dupa chipul” (icoana)
divinitatii, adica existam in stransa legatura cu aceasta, fiind, cum
spuneam, personificarea unor insusiri nemateriale, create de Dumnezeu.
Datorita acestui “chip”, sufletul nostru dobandeste si caracteristica
nemuririi. El ramane “chip” al divinitatii atata vreme cat exista
divinitatea. Caci, cum ar putea ceva ce este creat de Dumnezeu, “dupa
chipul Sau” sa dispara sau sa se transforme in altceva, prin propriile
puteri? Este imposibil. Am lungit argumentatia de mai sus pentru a
intelege mai bine ca moartea omului este o chestiune mult mai complexa
decat simpla “incetare a vietii”. Ea este, de fapt, desfacerea temporara
a sufletului de trup. Trupul inceteaza sa mai furnizeze informatii
senzoriale sufletului, dar asta nu inseamna nicidecum incetarea
existentei sufletului. “Parasim trupul” dar nu inceteaza existenta
noastra. Este si motivul pentru care, in situatii limita (gen moarte
clinica), sufletul tot este capabil sa inregistreze senzatii (subiectii
percep lumini, culori, forme etc.). O situatie oarecum similara gasim in
somnul obisnuit. In somn, noi continuam sa existam, uneori chiar visam,
semn al activitatii sufletesti intense, dar fara primirea informatiilor
senzoriale de la trup, desi aceasta activitate il poate pune in miscare
(tresar sau vorbesc destui in somn, chiar in timp ce viseaza). Este cea
mai buna dovada ca sufletul poate exista si functiona fie independent
de trup, fie interactionand cu el. Dar este si un fel de “chip” (icoana)
a somnului mortii. Datorita acestor realitati, ortodoxia numeste pe cei
decedati mai sugestiv: adormiti. De fapt, ea urmeaza invataturii lui
Hristos care spune despre o copila decedata, „n-a murit, ci doarme”,
apoi vorbeste tanarului mort din Nain „Tinere, tie iti zic, scoala-te”
iar cand aude de moartea prietenului Lazar spune „Ma duc sa-l trezesc”.
Astfel, moartea este doar un somn mai special, in care sufletul se
desparte temporar de trup.
De ce murim/adormim? Servicii funerare. Moartea pare
multora absurda. Cam asa si este. Adancurile sufletului nostru nu concep
nefiinta si nici stari temporare de desfacere a sufletului de trup,
omul fiind “icoana” divinitatii in lumea materiala. Pentru a intelege
cum a aparut moartea, va trebui sa intelegem starea omului dinainte si
dupa caderea in pacat. Initial, dihotomia trup-suflet era nemuritoare,
fiind sustinuta prin comuniunea omului cu Dumnezeu (numita “asemanare“
sau desavarsire, ceva diferit de “chip”). Caderea in pacat a fost o
incercare a omului de a ajunge ca Dumnezeu, nu “asemenea” Lui, prin sine
insusi. In acel moment, comuniunea dintre om si Dumnezeu a fost
alterata, ceea ce a dus si la alterarea felului in care omul exista. Ca
exemplificare, sa ne imaginam un tata si un copil care isi propun sa
parcurga un drum greu pentru copil, dar usor pentru tata. Cata vreme
tatal il sprijina pe copil, iar copilul ramane langa tatal sau,
greutatile drumului sunt aproape inexistente, puterea tatalui sprijinind
si copilul. Dar ce se intampla cand copilul, parasindu-si tatal, crede
ca poate parcurge singur drumul. Evident, greutatile il vor coplesi si
ii vor ingreuia deplasarea, fiind posibila chiar si disparitia sa totala
pe drum. Cam asa a facut si omul fata de Dumnezeu. “Copacul cunostintei
binelui si raului” era, de fapt, simbolul inutilitatii separatiei de
“binele” divin, ceea ce aducea “cunoasterea raului” (in fapt, parasirea
comuniunii era o practicare a raului, termenul biblic “cunoastere”
referindu-se la “experiere”, traire, insotirea cu ceva, nicidecum doar
la o cunoastere ideologica).
Consecinta practicarii raului a fost
pierderea nemuririi, alterarea firii materiale, “ingreunarea” ei cu boli
si moarte trupeasca. Firea umana nu si-a mai luat energia existentiala
din comuniunea cu Dumnezeu, remarca teologul Christos Yannaras, ci din
ea insasi, ceea ce, la un moment dat, duce la epuizarea acestei energii,
la sfarsitul biologic. Dar si acest lucru este tot spre binele omului,
caci pomul respectiv avusese un dublu rol: cel de jalon moral dar si cel
de “siguranta preventiva”, ca la curentul electric. Cand se depasesc
niste parametrii, se arde un fuzibil, pentru a proteja sistemul (mai nou
sunt sigurante automate). Asa si aici, cand a depasit norma morala,
copacul si-a indeplinit acest rol, precizat dinainte de Dumnezeu, spre a
nu se perpetua raul la nesfarsit: “din pomul cunostintei binelui si
raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, cu moarte
vei muri!”. In acest fel, tragismul mortii se trasfigureaza in stopare a
rautatii, cum am mai scris anterior. Cum ne pregatim pentru moarte?
Prin Inviere Frica de moarte este oarecum fireasca, deoarece ea pleaca,
cum spuneam, din absurdul intalnirii noastre cu nefiinta, chestiune
imposibil de acceptat in sufletul nostru nemuritor. Tocmai de aceea,
trebuie inteles ca, cu cat fugim mai mult de moarte, cu atat ea va parea
mai grea si mai chinuitoare, deoarece tot nu vom scapa. Dimpotriva,
solutia benefica este infruntarea ei directa, intelegerea ei pana la
capat si nimicirea ei prin...Invierea lui Hristos. Adica trecerea cu
bine prin ea. Concret, ceea ce sperie in moarte este tocmai aparenta ei
ireversibilitate. Mori si gata...end. Ei bine, nu este deloc asa. Din
fericire, inca de la momentul caderii, Dumnezeu promite ca va trimite un
Salvator, un Mesia, pe Hristos, care “va zdrobi capul sarpelui”, adica
va surpa puterea mortii. Caci diavolul planuise folosirea puterii
datatoare de moarte a copacului contra omului. Partial reusise.
Prin faptul ca Dumnezeu se face si om,
firea umana se uneste cu cea divina. Astfel, Hristos realizeaza
“repararea” stricaciunii facute de Adam, refacerea comuniunii omului cu
Dumnezeu in cel mai inalt grad, iar puterea ireversibila a mortii este
desfiintata. Asa se explica posibilitatea nedescompunerii firesti a
trupurilor anumiti sfinti, prin dobandirea energiilor harice ale Duhului
Sfant. Ramane doar ca fiecare dintre noi, unindu-se cu Hristos, sa
culeaga personal roadele acestei lucrari a lui Hristos, sa isi hraneasca
fiinta sa din nou din izvorul nemuririi: cel ce Ma mananca pe Mine va
via prin Mine. Desigur, ne referim aici la Trupul si Sangele Domnului:
Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica, si Eu il
voi invia in ziua de apoi. In acest fel, intrarea in moarte nu mai
este un chin, o agonie, o disparitie, ci este un somn odihnitor
temporar, asemeni somnului care ne revigoreaza puterile in fiecare
seara.
La capatul lui ne asteapta Invierea
care, functie de faptele si de dragostea noastra spre comuniune, este
fericire sau osanda vine ceasul cand toti cei din morminte Ii vor auzi
glasul;si cei ce au facut cele bune vor iesi spre invierea vietii, iar
cei ce au facut cele rele, spre invierea osandei. Iar daca de fiecare
data cand ne ducem seara spre paturile noastre, avem nadejdea ca
dimineata urmatoare ne vom trezi, oare de ce ne temem, in fata gropii,
sa nu avem nadejdea ca ne vom trezi cu bine din somnul ce ne asteapta?
Poate ca cititorul mai sensibil va detesta ceea ce scriu, dar il asigur
ca o fac cu constiinta doctorului care prescrie o injectie suparatoare
pe moment, pentru un efect benefic superior. Tocmai de aceea, stiind
aceasta slabiciune a oamenilor, de a se teme de ceea ce n-ar trebui sa
se teama, Sf. Ap Pavel are doua pasaje esentiale in care abordeaza
somnul mortii. In primul, se adreseaza contestatarilor Invierii,
comparand ingroparea omului cu ingroparea bobului de grau: Dar va zice
careva: Cum invie mortii? si cu ce trup vin? Nebun ce esti! Ceea ce
semeni tu nu capata viata daca nu moare. Şi ceea ce semeni tu nu este
trupul ce va sa fie, ci un bob gol-golut, fie de grau, fie de altceva
din celelalte; iar Dumnezeu ii da un trup asa cum vrea El, fiecarei
seminte un trup...Asa-i si cu invierea mortilor: Se seamana intru
stricaciune, invie intru nestricaciune; se seamana intru necinste, invie
intru slava; se seamana intru slabiciune, invie intru putere; se
seamana trup firesc, invie trup duhovnicesc. Daca exista trup firesc,
exista si trup duhovnicesc. In cel de-al doilea, afirma ca un crestin nu
deznadajduieste in fata mortii, asemeni celor ce nu cunosc ce-i
moartea: Dar, fratilor, nu vrem ca voi sa fiti in nestiinta despre cei
ce au adormit, ca sa nu va intristati precum ceilalti, care nu au
nadejde. Pentru ca de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa pe
cei adormiti prin Iisus ii va aduce Dumnezeu impreuna cu El. Caci pe
aceasta v'o spunem noi prin cuvantul Domnului: ca noi, cei vii, cei
ramasi pana la venirea Domnului, nu le-o vom lua inainte celor adormiti.
Ca la un semn poruncitor, la glasul
arhanghelului si-n trambita lui Dumnezeu, Insusi Domnul Se va pogori din
cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai; dupa aceea noi, cei
vii, cei ramasi, impreuna cu ei vom fi rapiti in nori ca sa-L intampinam
pe Domnul in vazduh; si astfel pururea cu Domnul vom fi. Asadar, cu
aceste cuvinte mangaiati-va unii pe altii.Pasajul este util si astazi,
mai ales celor ce sunt indurerati de pierderea cuiva apropiat. De
altfel, toate cele amintite pana aici sunt recapitulate, intr-o forma
cultica, in cadrul slujbei de inhumare, care are tocmai rolul de a reda
nadejdea si speranta celor ce duc „pe ultimul drum pamantesc” pe cel
apropiat, care isi incepe „drumul ceresc”.
Dar despre acest moment „de trecere” vom
vorbi, cu siguranta, in textele viitoare. Pe final, ca o marturie a
beneficiului preocuparii fiecaruia dintre noi fata de moarte, redau
cateva citate universal valabile. Intreaga viata a celui intelept consta
in cugetarea la moarte (Platon) Pentru ca sa nu te temi niciodata de
moarte, asteapt-o intotdeauna (Seneca) Traieste in asa fel incat, in
ceasul mortii, mai mult sa te bucuri decat sa te temi (Toma de Kemps)
Dumnezeu a pregatit totul ca sa fii mai presus de moarte (Sf. Isaac
Sirul) Multi vor sa traiasca timp indelungat; tu, crestine, doreste o
moarte fericita cu Hristos (Sf. Tihon din Zadonsk) Eu sunt invierea si
viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai si tot cel ce
traieste si crede intru Mine, in veac nu va muri! (Iisus Hristos) PS.
Textul trecut, despre eutanasie, a lasat unor cititori senzatia ca
Ortodoxia ar fi sadica, lasand un om aflat in suferinta sa se chinuie.
Eroarea imi apartine si imi cer iertare de confuzia produsa.
Am omis a spune ca Ortodoxia
compatimeste pe cel suferind, dar nu-l omoara, ci se roaga la Cel ce a
lasat moartea ca oprire a rautatii, spre a izbavi de chin pe cel
suferind, dezlegand sufletul de trup. Rugaciunea este cuprinsa in
randuiala de slujbe sub numele “Rugaciunea la iesirea cu greu a
sufletului”, dar nu are tonul unei chemari mai grabnice a mortii, cum
fals s-ar putea crede, ci roaga pe Dumnezeu sa ierte si sa aiba grija de
sufletul celui suferind, mantuindu-l de chinurile de aici si de cele
vesnice. PS2. Cineva ma roaga sa demonstrez rational posibilitatea
Invierii. Nu o pot face decat printr-o analogie. Daca noi am fost adusi
din inexistenta la viata aceasta, cum oare nu va fi posibila trezirea
noastra din somnul mortii la viata cea viitoare?
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
