Inmormantarea, traditii, pomenirea mortilor
Când un creştin a murit, rudele acestuia de multe ori trec prin momente de derută, întrucât apar păreri şi tradiţii diferite în legătură cu datinile ce înconjoară ceremonia înmormântării , traditii care tin de multe ori de zona de unde se trage persoana trecuta in nefiinta. Pentru a veni in sprijinul familie decedatului si a evita confuziile ori datinile care de multe ori nu au legatura cu credinta ortodoxa enumeram mai jos etapele si obiceiurile conform credintei ortodoxe.
Pasul I
Când se întâmplă decesul, familia trebuie să anunţe o firma specializata din domeniul serviciilor funerare in vederea constatarii decesului si efectuarii procesului de imbalsamare care are rolul de conservare a trupului pana la momentul inmormantarii. Ulterior trebuie luat legatura cu preotul parohiei din care decedatul face parte, solicitând slujitorului bisericesc toate informaţiile necesare.
Trupul neinsufletit este spalat (scaldat) cu apa curata, care aminteste de apa Botezului prin care cel raposat a devenit membru al Bisericii, este imbracat apoi cu haine noi si curate (inchipuind vesmantul ce nou al nestricaciunii, cu care vom invia la ziua Judecatii) si este pus in sicriu, cu privirea spre rasarit (intrucat de acolo va veni Hristos la invierea tuturor).
Pe piept persoanei decedate se aseaza o icoana sfintita cu chipul patronului spiritual (pentru a arata ca respectivul crestin isi da duhul intru Hristos) si langa mainile care stau incrucisate pe piept (dreapta peste stanga), toiagul trebuie aprins atunci cand preotul slujeste. Trupul e acoperit apoi cu o voal alb, aratand ca raposatul se afla sub acoperamantul lui Hristos.
La capatul mortului se aseaza sfesnicul in care rudele si cunoscutii care vin pana la inmormantare pot apride lumanari, rostind rugaciunea scurta "Dumnezeu sa-l (sau s-o) ierte!"
Simbolistica lumanarilor aprinse in sfesnic ori cele care sunt tinute in maini de catre cei prezenti, in timpul slujbei, ca si toiagul care arde pe pieptul mortului reprezinta candelele aprinse ori lumina faptelor bune cu care crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de Apoi. Lumanarea simbolizeaza si calauza sufletului pe calea spre vesnicie, risipind intunericul mortii si apropiindu-se de Hristos Care a spus: "Eu sunt Lumina lumii: cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii"
De la moarte până la înmormântare salutăm pe membrii familiei (când mergem la casa celui decedat ori când plecăm de acolo, precum şi la biserică, cu ocazia slujbei înmormântării) cu cuvintele "Dumnezeu să-l/s-o ierte!"
La intrarea in casa, deasupra usii, se aseaza o panza de doliu (de culoare neagra) care ramane acolo pana la pomenirea de 40 de zile.
