Despre taina mortii. Moartea dreptului si moartea pacatosului
Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de
trup"; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si
putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea,
despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: " Si se va intoarce
tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu,
la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7). Moartea il rapeste pe om cand a
ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru
indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului
contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului;
deci moartea este de folos omului. Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa
patrunda adancurile scopurilor providentei, adresa intr-o zi lui
Dumnezeu urmatoarea rugaciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe
cand altii ajung la cea mai adanca batranete ?". Si Dumnezeu i-a
raspuns: "Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui
Dumnezeu, ce nu ti se cade tie a cunoaste." Dumnezeu a harazit sufletul
sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica:
viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de
mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea
lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune
sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii
cazuti in iad. Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos,
in parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar, ne invata ca
sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai
sau in iad. " Adevarat zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai. " (Luc.
23, 43), a zis Mantuitorul Iisus Hristos talharului celui bun. In acest
fel fiecare suflet despartit de trupul lui ori va fi in rai ori in iad.
Cand? Astazi , a zis Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Ce intelegem prin
cuvantul astazi si cum impacam aceasta expresie cu invatatura Bisericii
despre Vamile Vazduhului si despre a treia, a noua si a patruzecea zi
dupa moarte? Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu
este decat vesnicie, luminoasa sau intunecata. Deci, cuvantul astazi
desemneaza timpul de dupa moarte, adica vesnicia. A treia, a noua si a
patruzecea zi nu sunt decat pe pamant, fiindca dincolo de mormant
imparatia timpului nu exista; acolo nu sunt alte zile decat cea de
astazi, un continuu si vesnic prezent. Misterul mortii este poarta prin
care sufletul, despartindu-se de trup, intra in vesnicie.
Noi cunoastem si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi nu-l
putem vedea, dar stim cu desavarsire ce i se intampla prin marturisirea
Sfintei Biserici – stalpul, temelia si confirmarea adevarului - care nu a
cazut niciodata din invatatura sa cea adevarata si dreapta si nici nu
poate cadea, pentru ca este invatata de Duhul Sfant. In acest fel
descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in care sufletul se
desparte de trup: "Ingerii - buni si rai - se vor infatisa inaintea
sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui sufletului o
nesfarsita tulburare, dar va gasi o mangaiere la vederea si protectia
ingerilor celor buni. Faptele bune ale omului si constiinta curata sunt
in acel moment de un mare ajutor si reprezinta o mare bucurie pentru el.
Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea sunt de mare ajutor
sufletului, care urca spre Domnul nostru Iisus Hristos, intr-o mare
bucurie fiind insotit de ingerii cei buni; in acest timp sufletul plin
de vicii, pasiuni, pacate si patimi, este condus de diavoli in iad, unde
va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul). Sfantul Grigorie,
ucenicul Sfantului Vasile, o intreaba intr-o vedenie pe Sfanta Teodora
asupra imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor sai. "Cum
pot sa-ti spun, zise ea, despre suferinta fizica si simtamantul de
apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale de
trup este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul
flacarilor si s-ar fi facut cenusa.
Cand a venit ceasul mortii mele, duhurile cele rele m-au inconjurat din
toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice, altele latrau ca
niste caini, iar altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma amenintau,
se pregateau a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti,
privindu-ma. Eram nimicita de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri
stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadea curaj si
indrazneala. Abia atunci demonii s-au indepartat putin de patul meu.
Unul din ingeri a intrebat cu manie pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi
intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a
inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de
trupul sau? Voi n-aveti ce va bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns
acest suflet si voi n-aveti nici o parte din el." Atunci diavolii s-au
tulburat si au inceput a descoperi si arata faptele mele cele rele,
savarsite in tineretea mea, si strigau: "Ale cui sunt deci aceste
pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru?". In sfarsit, a venit
moartea, grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu
este formata si alcatuita decat din oase omenesti. Ea a adus cu sine
mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci,
securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frica.
Sfintii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor acest
suflet de legaturile trupesti, fiindca el nu are mare povara de
pacate.". Moartea se apropie de mine, a luat o mica secure si-mi taie
mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente,
ea slabi toate madularele mele si le desparti din incheieturi. Am
pierdut astfel bratele si picioarele mele, tot trupul meu era mort si nu
puteam sa ma misc. Pe urma mi-a taiat capul si n-am putut sa-l mai
misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea a pregatit
o bautura intr-un vas pe care l-a apropiat de buzele mele si m-a facut
sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de amara incat sufletul
meu nu a putut sa o suporte, s-a infiorat intr-atat si s-a aruncat
afara din trup. Atunci ingerii l-au primit in bratele lor. Cand m-am
intors, am vazut trupul meu ca zacea neinsufletit, fara miscare si fara
viata, si l-am privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a
dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si demonii s-au apropiat de
noi, aratand pacatele mele. Ingerii au inceput a cauta faptele mele cele
bune si, din mila lui Dumnezeu, le-au gasit. Ingerii adunau faptele
mele cele bune, facute in viata mea, cu ajutorul lui Dumnezeu, si se
pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele rele, cand
deodata s-a aratat Sfantul nostru Parinte Vasile, care a zis catre
Sfintii Ingeri: "Acest suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am
rugat lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu m-a ascultat si mi l-a dat.".
Zicand aceste cuvinte, a scos de la san o punga plina cu aur si a dat-o
ingerilor, spunand: "Cand veti trece prin vamile vazduhului si duhurile
rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta. Eu
sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si
sudoarea mea si acum dau aceasta punga pentru acest suflet, care m-a
slujit.". Dupa ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele au
ramas inmarmurite; au inceput a scoate gemete tanguitoare si s-au
indepartat. Apoi iarasi s-a aratat Sfantul Vasile, purtand niste vase
pline cu miruri curate si pretioase. A deschis vasele, unul dupa altul,
si a varsat acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de
miresme duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul a
zise catre ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea
ce este trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o
Domnul pentru mine.". Apoi sfantul s-a facut nevazut. Ingerii m-au luat
si ne-am indreptat spre Rasarit."
Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe urma
suflare, faptele lor sunt puse in balanta, in cumpana si: Daca partea
dreapta este mai ridicata decat cea stanga, sufletul este primit in rai,
in mijlocul ingerilor; daca cele doua parti ale cumpenei sunt
deopotriva, atunci desigur ca numai mila lui Dumnezeu capata biruinta;
cand cumpana se apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila
dumnezeiasca inlocuieste lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale
Domnului: judecata dreapta, judecata omeneasca, si judecata milostiva);
cand faptele cele rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga,
atunci judecata cea mai dreapta rosteste hotararea in functie de pacate.
Acestea sunt conditiile, criteriile si imprejurarile ce insotesc
moartea omului.
Mantuitorul nostru Iisus Hristos, vorbind de moartea dreptului si de cea
a pacatosului, a formulat cateva linii generale pentru aceeasi idee,
spunand ca moartea pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului
este frumoasa. "Nebune, intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau.
" (Luc.12, 20), a zis El despre cel dintai, in timp ce al doilea va fi
dus de ingeri in sanul lui Avraam. (Luc.16, 22). Asadar, de noi insine
si cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu depinde si atarna felul mortii
noastre, noi putand sa o facem frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi
indeplinit poruncile lui Iisus Hristos: "Fiti gata in tot ceasul de
moarte, pocaiti-va si credeti in Evanghelie." Ca urmare, o continua
(po)cainta si o credinta vie in Domnul nostru Iisus Hristos ne va
inlesni o moarte dulce si pasnica. Nu doar cei saraci ca Lazar se fac
vrednici de un sfarsit fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul.
Nu numai cei bogati, ca acel imbelsugat din Evanghelie, merg in iad si
mor cumplit, insa si cei saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare
si marime de suflet. Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup,
este primit de ingeri, care-l pazesc si-l poarta spre taramuri pline de
lumina si fericire. Si este firesc sa fie asa, caci sufletele dreptilor
se afla impreuna cu ingerii chiar de pe pamant. Iata ce scrie Sfantul
Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Dreptii si ascetii se bucura in
clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele nevointei lor,
privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o
mare bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup si sa reintre in
repausul lor vesnic.". "Moartea pacatosului este cumplita ." (Ps. 33,
21) - este insasi marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu. Si pentru ce?
Cugetati bine la ce vrea sa zica pacatosul. Pacatosul este acela ce
incalca Legea lui Dumnezeu si dispretuieste poruncile Sale. Dupa cum
virtutea, reflectandu-se in constiinta, produce in aceasta o bucurie
cereasca, tot asa si pacatul face sa se nasca in suflet frica
raspunderii. Moartea sufletului pacatos este tragica, fiindca, in chiar
momentul iesirii sale din trup, este luat de ingerii raului, pe care i-a
servit, cand era pe pamant si cu care, impreuna cu ceilalti pacatosi,
el va trebui, din acel moment, sa se uneasca in vesnicie. Iata ce spune
Sfantul Macarie Alexandrinul despre moartea pacatosului: "Cand sufletul
pacatosului paraseste trupul, se produce un mare mister. O haita de
demoni si de puteri intunecate inconjoara sufletul ducandu-l in
teritoriul lor. Si nu trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind
inca pe pamant, le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade
atunci cand paraseste aceasta lume.
autor: Stelian Gombos